Istoria traducerilor II

cantemir traducere

Istoria traducerilor – Partea a doua

Dezvoltarea traducerilor in Europa a inceput in secolele al XI-lea si al XII-lea, in special in Spania, acolo unde arhiepiscopul Raymond de Toledo a dorit sa structureze intregul proces al traducerilor, de la traducerea in sine, pana la verificarea terminologiei utilizate si revizuirea aprofundata. Astfel, avand deja modelul Casei Intelepciunii Arabe, a fost creata Scoala de Traducatori din Toledo.

Ceva mai tarziu, in secolul al XIV-lea, s-a inregistrat o premiera in domeniul traducerilor din Europa, pentru ca “Decameronul” lui Boccaccio a fost tradus din toscana in franceza, fiind prima opera tradusa dintr-o limba indigena (diferita de latina si greaca) in alta.

Secolele urmatoare au adus o mare influenta religioasa asupra traducerilor, secolul al XV-lea fiind marcat de reforma Bisericii Catolice si nasterea protestantismului, atunci cand traducatorii au fost persecutati. Biblia Vulgata despre care aminteam anterior a fost detronata de Noul Testament, tradus din greaca in latina de catre Erasmus din Rotterdam, teolog şi erudit olandez. Acesta a fost considerat initiatorul reformei religioase, neaderand totusi la protestantism, ci promovand mai degraba toleranta religioasa.

In Romania, la inceputul anilor 1500, mai exact 1521, la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, în limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească si a fost descoperit in Arhivele Naționale ale județului Brașov, acolo unde se pastreaza si astazi.

Primul roman tradus in alte limbi este Dimitrie Cantemir, astfel ca opera sa „Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman”, scrisă în latină, apare în 1724 la Londra.
Mai apoi, la Paris, la mijlocul anilor 1800, apare traducerea poeziilor populare romanesti, adunate de catre Vasile Alecsandri “Poésies  roumaines,  Les  Doinas,  Poésies  Moldaves””. Acestea au aparut ulterior si  in traducere in limba engleza si publicate la Londra, sub denumirea de “The Doinas or the National Songs and Legends of Romania”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *